categorie – oolong

tip – oolong negru, yan cha

recolta –  2012

vanzator – http://www.teautja.hu/

Tie Luo Han este un oolong din categoria oolongurilor negre din regiunea Wuyi Shan aflata in nordul Fujianului, ceaiuri numite si: „rock teas”, sau „yan cha”.

Numele sau vine de la legenda in care un calugar razboinic de fier, cu pielea aurie ca bronzul a gasit un arbust de ceai intr-o pestera, dupa care a inceput sa cultive acest ceai.

Se crede ca acest ceai este cel mai vechi tip de Wuyi Shan, si ca inceputurile sale dateaza pe undeva in jurul anului 1000, in timpul dinastiei Song.

Am folosit un ceainic realizat de Petr Novák, pe care il folosesc doar pentru yan cha:

Cestile sunt tot creatia sa:

Frunzele arata foarte bine, ceaiul este categoria Jin Pin, adica „best grade”.

Mirosul frunzelor in ceainicul preancalzit este foarte placut, cu nuante fructate, de copt, de caramel si chiar florale.

Am facut un numar de zece infuzii folosind apa cu temperatura intre 85C si 90C.  Dupa o spalare rapida a frunzelor am inceput cu infuzii de la 20s pana la cateva minute.

Culoarea este placuta, iar mirosul este extraordinar: oolong prajit cu lemn de bambus, fructat, miere, caramel, floral…

Gustul este foarte placut, deosebit, cu foarte multe nuante, este specific ceaiurilor din arbusti care traiesc pe stanci, intr-un strat subtire de pamant.

Se simt nuante fructate, de caramel, de zahar ars, florale, de miere, ba chiar de cacao si lemn ars.

Un ceai cu un qi foarte placut, se spune ca daca este bine preparat, insufla celui ce il bea calitatile unui razboinic de fier.

Eu nu spun decat: extraordinar.

 

Anunțuri